Nimenea putere n-are,
Să-mi aducă alinare,
Numai Unul, numai Unul,
E sub lună și sub soare,
Printre astre se coboară,
Șterge rana sub ocară,
Să zâmbesc și-n încercare,
Căci la El e-o alinare,
Nu sfârșește nici-odată,
El mi-e Mamă, El mi-e Tată,
Ce frumos este în toate,
Să îl ai mereu aproape.

Nimenea nu are milă,
Din iubire, nu din silă,
Numai El mă îngrijește,
Ca să simt cât mă iubește,
Mă iubește nu-n cuvinte,
Ca un sfânt... iubit Părinte,
Mi-e lumina de pe față,
Umple inima-mi de viață,
Mă adapă în pustie,
Căci puterea Lui e vie,
El e Domnul, Împăratul,
Numai El, nu este Altul.

Nimenea nu mă iubește,
Ca Isus... El mă-nsoțește,
Părăsit nu-s nici-o dată,
Inima mi-e-nbărbătată,
Harul Său nu îmi lipsește,
Planul rău îl nimicește,
Căci așa este pe cale,
Și cu zâmbet... și cu jale,
E cu lună, e cu soare,
Veselie, lacrimi amare,
Căci pe urma-nsângerată,
Nu-i ușor, nu-i calea lată.

Nimenea nu mă alină,
Când ființa mea suspină,
Decât Cel ce-i alinare,
Plin de dragoste-ndurare,
El cărarea-mi netezește,
Când furtuna iar sosește,
Mă coduce la izvoare,
În pustiu să beau răcoare,
Mâna Lui mi-e scut în toate,
Apărat sunt cu dreptate,
Căci Stăpân mi-e Dumnezeu,
Eu un rob... un rob al Său.
Amin