La Tine îmi ridic privirea
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 09/03/2026
1 / 1
La Tine îmi ridic privirea,
Căci Tu în ceruri locuiești,
Când plâng spre mine-ndrepți privirea,
Te-nduri și iar mă izbăvești.

Spre Tine pasul meu se-ndreaptă,
Nu pot pe cale rătăci,
Spre Tine drumu-i sub lumina,
Ce Tu o poți a răsărit.

La Tine gându-mi se grăbește,
În zborul printre vremi și nori,
Puterea Ta mă întărește,
Să strâng a cerului valori.

Iubirea Ta îmi este harul,
Care mă face să grăbesc,
Spre Țara dincolo de soare,
Spre un tărâm Dumnezeiesc.

Mi-e desfătare fericirea,
Ce o răsari Tu zi de zi,
Grăbesc căci vreau a te cuprinde,
Dorința mea-i a te-ntâlni.

La pieptul Tău să-mi fie dorul,
Cel stins de-atingerea ce-o fi,
De Tine Doamne, de iubirea,
Ce nu se poate vesteji.

Spre Tine inima-mi aleargă,
Cântând o laudă mereu,
Căci numai Tu îi ești odihna,
Cu Tine trece de-orice greu.

Doar Tu-i faci drumul prin pustie,
Acolo vindeci rana sa,
Deschisă e doar pentru Tine,
Nimic s-o-nchidă n-ar putea.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 40
Opțiuni