Iubirea Ta făr-asfințit, în haina ei mă-mbracă,
Dă inimii în încercări, un cânt ca să nu tacă.

Ma duce valea să cunosc, s-aprind un dor în mine,
De locul unde nu-i apus, un loc ce-i plin de Tine.

Mă poartă-n brațe zi de zi, pe aripi vii mă duce,
Să gust în vremuri de necaz, din harul Tău cel dulce.

Mă trece ea de norii grei, pe ceruri ce se-adună,
Să pot mereu înainta, sub soare și sub lună.

M-adapă doar din ape vii, izvor din Tine este,
Cât ești Isus de minunat, nu este o poveste.

Nu poate nimeni să îmi dea, din ce mi-a dat iubirea,
Ea inima mi-a înviat, mi-a dat și mântuirea.

Iubirea Ta m-a cucerit, cu glasul ei m-alină,
Ființa-mi mângâie când iar, prin valea grea suspină.

Când bicele lovesc adânc, mi-aduce vindecare,
Spre ceruri eu să pot privi, în orice încercare.

E dragostea ce n-ar putea, o clipă să rănească,
Ea știe doar a vindeca, ea știe să iubească.

S-o am mereu... atât doresc, e llină de-ndurare,
E dragostea ce m-a făcut, să uit de tot ce doare.

Ea m-a făcut să pot ierta, mi-a dat mereu putere,
Dușmanii ca să îi iubesc, cu inima-n durere.

E dragostea fără sfârșit, doar una este vie,
Îmi duce sufletu-obosit, în marea veșnicie.
Amin