O, Isuse, ce-mi ești mie, de stingi focul din pustie, ca s-alerg spre veșnicie, unde-i numai bucurie.

Ce îmi ești de-mi stai aproape, ștergi și clipa ce desparte, inima doar tare bate, eu de Tine să am parte.

O, Isuse, Tu sub soare, ce îmi ești de-mi dai valoare, ca să fiu mereu o floare, neuscată... doar înfloare.

Ce îmi ești în miez de noapte, plină ce-i mereu de șoapte, dar de calea înspre moarte, Tu mă ții mereu departe.

Ce îmi ești de-mi dai plăcere, să pășesc în mângâiere, când mi-e viața o durere, suferință care cere.

Ce îmi ești sub vânt și ploaie, căci ființa mi-e vioaie, chiar sub lacrimi ce-s șuvoaie, mă alină... mă înmoaie.

Ce îmi ești de-mi dai putere, când paharu-i plin de fiere, spune-mi Doamne ce-mi ești mie, de mă duci spre veșnicie.

Simt cum zbor și-n încercare, dar mi-e zborul viu sub soare, dragostea din mine-i mare, nu se stinge-i o splendoare.
Ce-mi ești Doamne, ce-mi ești oare?
Amin