Voință și Duh
Autor: Tudor Doina  |  Album: Domnul te Cheamă  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Doina1994 in 04/03/2026
1 / 1 ▲
Eliberarea nu începe
Cu plânsete și răcnete,
Ea începe cu voința
De a-și curăți ființa.

Ea nu vine când tu zici
Că nimănui nu-i faci nimic,
Ea apare când tu faci
Tot ce-i bine și nu taci.

Tu declari eliberare
Peste cei ce nu-s în stare;
Tu, prin Duhul Său Cel Sfânt,
Aduci pace pe pământ.

Nu în oameni este pacea,
Tu străpungi chiar carapacea,
Căci liniștea duhovnicească
Este de sus, nu e lumească.

Eliberarea este-n omul
Care se încrede-n Domnul,
Și nu-n un domn mic, pământesc,
Ci în Fiul Tatălui Ceresc.

Prin Domnul Isus avem eliberare,
Prin pocăință și ascultare;
Tu dorești ca să fii fericit?
Crezi în Domnul și-n ce a promis?




Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 309
Opțiuni
Neemia 9:17 n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit