De este ziuă sau e noapte
Și tu ai dat de aceste rânduri,
Domnul, El care te adapă,
Vrea să știi aceste gânduri.
„Eu te văd când plângi în noapte
Și îți reverși amarul tău,
Și ale tale scumpe fapte
Le știu, că Eu sunt Dumnezeu.
Te văd când doare al tău bine
Pe care îl faci fratelui tău,
Și cum inima îți suspină
Să vin să fac dreptate Eu.
Dar dacă Eu ți-aș spune acuma
Că totul e-nspre binele tău,
Chiar dacă crezi că n-ai cununa
Și gândul îți este-nspre rău?
De fapt, e zi de cercetare,
Să te întrebi dacă e bine,
Să nu fii tu pe drumul care
Nu te aduce lângă Mine!
Să nu cumva să dai uitării
Tu, legământ ce ai făcut,
Să nu fii firea îngâmfării
Și binele tu să îl uiți.
Eu, Dumnezeul tău puternic,
Rărunchii, inima încerc,
Să nu fii pe calea pierzării
Și să te apăs, să te zdrobesc.
Eu milă am de neamuri multe,
Dar tot nu vor să Mă asculte,
Ei și-au ales a lor trăire
Și nu Mă caută pe Mine.
De aceea Eu scurtez din zile,
Ca să vă iau pe toți la Mine,
Că vai de ce rău vine-n lume
Și rostul lor deja se spune.
Dar voi, copiii Mei iubiți,
Stați în veghere jos aici,
Căci Mâna Mea e peste voi,
Chiar dacă sunteți unul, doi.
Biserica să fie sfântă,
Candelele nu-s pline încă,
De aceea Eu tot am răbdare,
Să nu vă pierd Eu în pierzare.
Să luminați unde sunteți,
De Mine să nu vă desprindeți,
Acolo unde v-am așezat,
Va veni vremea să luptați.
Eu încă vă mai modelez,
De lucruri vă debarasez,
Eu încă vă cioplesc pe toți,
Căci încă mici sunteți de tot.
Dar să râvniți spre la mai mult,
Să fiți maturi voi în Cuvânt,
Căci vine vremea, se vor lua
Din toate casele Biblia.
Tu, copil ce prorocești,
Pe alții în dragoste să-i înveți,
Și tu de dai învățătura,
Să împlinești ce-ți iese pe gură.
Să nu vă mai poticniți
De frații slabi ce sunt aici,
Ci de vă credeți tari în toate,
Să fii și în exemplu, frate.
Așa vă spun ce spun aici,
Cuvântul Meu este un bici
Pentru cei ce nu ascultă,
Cuvântul Domnului îi mustră.
Dar de faci cum Eu am zis,
Eu, Domnul tău, Hristos Isus,
Voi fi cu tine-n ce vei face,
În toate vei avea prosperitate.
Răbdați, că timpul el sosește
Și totul, uite, se sfârșește;
Fii credincios până la moarte,
Orice va fi, s-cu tine-n toate.
Și de mai vine tulburare,
Tu ai putere în tine, oare?
Nu știi că Duhul Sfânt al Meu,
El este cu tine mereu?
Să nu te plângi când nu stai bine
Cu sora cea de lângă tine,
Iubește tu mai mult pe ea,
Că așa alungi pe satana.
Unitate să aveți,
În dragoste voi să creșteți,
Căci Împărăția Mea
Nu este ca în lumea asta.
Aveți pe Dumnezeul Mare
Care vă apără în încercare,
Căci pe toți vă văd la fel,
Cu Mine una voi sunteți.
Eu vin, ai grijă tu la tine,
De ceea ce se întâmplă în lume,
Să te ferești de orice rău,
Să nu te pedepsesc chiar Eu.
Păstrează-te curat mereu,
Căci sunt Dumnezeul tău;
Timpul el s-a apropiat...
Tu te-ai lăsat de al tău păcat?”