VOCEA CARE S-A ÎNTORS ACASĂ
Am stat închisă în a mea tăcere ani mulți, exact ca-n colivie,
Trăiam... acum, dacă privesc în urmă, pot spune, n-am fost vie,
Un pas să ies eu nu făceam, curaj nu mai aveam,
Mă amăgeam că este bine, dar rău eu îmi făceam,
Doream lumină în a mea viață, doream ca să trăiesc,
Chemare în rugă și speranță, și astăzi o cerșesc.

Dar într-o zi m-am scuturat, tăcerea am zdrobit,
Vocea care s-a întors acasă, din nou m-a stăpânit,
Am devenit cine sunt eu, creat de Dumnezeu,
Reîntregire am simțit, acum eu știu, sunt eu,
Și cad în rugăciune sfântă, cu Dumnezeu vorbesc,
Căci vocea s-a întors acasă, iar eu îi mulțumesc.
Emilia Dinescu