ÎN TABĂRA UNDE ȘI FRUNZELE RÂD
E multă tristețe pe pământ,
Se împrăștie, e dusă de vânt,
Aș pleca în tabăra unde și frunzele râd,
Și nu m-aș întoarce curând,
Aș sta cocoțată pe o rimă
Să prind cât mai multă lumină,
Apoi să o dau mai departe,
Prin versuri ce par întortocheate,
Dar timp nu mai este destul,
Căci pământul pare de toate sătul,
Cu un chicot mă aventurez, am să plec,
Până atunci timpul scriind versuri, petrec,
Un foșnet să fie ce scriu, îmi doresc
Din alergarea cea tristă să trezesc,
Pe cel fără speranță să îndrept spre Hristos,
În tabără doar cu El e frumos.
Emilia Dinescu