CINE MĂNÂNCĂ ULTIMA PLĂCINTĂ CU DOVLEAC
Bunica s-a trezit cu noaptea în cap să pregătească
Plăcintă cu dovleac, așa știe bunica să iubească,
Micul dejun e plin de nucă coaptă la foc mic și de dovleac portocaliu,
Ne este masa încărcată, ne este foame, mereu noi ne trezim târziu,
Direct în pijamale ne repezim ca să mâncăm, suntem grăbiți,
În graba noastră, cu un chicot, spunem tăcut că suntem fericiți.
O ultimă felie ne îmbie cu aroma ei de scorțișoară parfumată,
A fost bună plăcinta, ne-am ospătat, e ultima bucată,
Cine mănâncă ultima plăcintă cu dovleac? sperăm că e bunica,
Căci ea doar pregătește, dar uită să mănânce, nu a mâncat nimica,
Nu este loc de ceartă, nu ne certăm, căci pe bunica o iubim,
Îi mulțumim și ne promitem că mult mai devreme o să ne trezim,
S-o ajutăm la frământat, la ras dovleac sau chiar spart nucă,
Plăcinta cu dovleac e bună și în ogradă este mult de muncă,
În grabă bem ceaiul fierbinte de lavandă, aromat cu scorțișoară,
Luăm halatul gros sau șalul pus pe balansoar, ne repezim afară,
Nu mai e nici o treabă de făcut, bunica le-a făcut demult, pe toate,
Îi mulțumim și o chemăm la ultima plăcintă cu dovleac, o bunătate.
Emilia Dinescu