Prin valea încercării grele,
Îmi trece pasu-adeseori,
Dar nu mă las, privesc spre clipa,
Ce este după negrii nori.

Prin focul zilelor de strajă,
În lupta uneori prea grea,
Îmi trece viața ce culege,
Comori ce-n ceruri voi purta.

Prin valea plânsului amarnic,
Îmi trece inima cântând,
Căci auzit îi e suspinul,
Care se-ntoarce alinând.

Alinul sfânt este în soare,
Care trimite raze vii,
Să răcoreasc-a mea ființă,
Prin groaza arșiței pustii.

Prin marea lacrimilor grele,
Trecută-i viață ce-o trăiesc,
Chiar dac-amarul mă scufundă,
Eu tot spre cer o să privesc.

Frumosul Rai m-așteaptă-n zare,
În el la capăt voi sfârși,
Credința și nădejdea vie,
Mă însoțește zi de zi.

Prin dureroase clipe-mi trece,
Un drum al vieții ce mi-e greu,
Dar greul lui nu e mai mare,
Ca dragostea lui Dumnezeu.

Îmi netezește așternutul,
Să odihnesc în vreme grea,
Privind spre jertfa ce-a lăsat-o,
Când omenirea-l răstignirea.
Amin