Sub altarul rugăciunii,
Închinarea poate fi,
Auzită din înaltul,
Cerului, și va veni,
Ajutorul ce-l aduce,
Totdeauna Dumnezeu,
Celui care i se-nchină,
Gustă doar din harul Său.

Pe cărarea cu suspine,
Suspinate mai adânc,
Vindecarea cea divină,
Poate ca s-o aib-un cănt,
Dintr-o inimă zdrobită,
Dacă este înălțat,
Și suspinul din înaltul,
Cerului, e ascultat.

De sub pietrele-aruncate,
Inima de va striga,
Cu privirea doar spre ceruri,
Domnul o va asculta,
El alungă întristarea,
El aduce bucurii,
El o umple cu putere,
Căci e Rege și-n pustii.

Și privirea aplecată,
El o poate ridica,
Un cuvânt doar de rostește,
Poate morții învia,
Glasul Său poate deschide,
Inimi care s-au închis,
Poate drumul să deschidă,
Care duce-n Paradis.

Celor obosiți pe cale,
Le dă aripi pentru zbor,
Pentru cei uscați de vremuri,
El devine un izvor,
Pentru cel flămând... Cuvântul,
Hrană poate deveni,
Doar la El este puterea,
Care poate mântui.

El e soarele și luna,
Noaptea când e lungă, grea,
El întinde a Sa mână,
Pentru cel ce va striga,
El oprește orice luptă,
Pentru El nimic nu-i greu,
El e Alfa, e Omega,
Numai El e Dumnezeu.
Amin