Lumină care nu se stinge,
În fața noastr-a răsărit,
Ne-arată urma suferinței,
Ce ne conduce-n infinit.

Vre-o noapte nu-i prea-ntunecată,
Să nu o poată lumina,
Căci e lumina ce-ntr-o iesle,
Și pentru noi ea se năștea.

Lumina care nu se stinge,
Ne-arată urma ce-a lăsat,
Însângerată cu sfânt sânge,
Pe dealul Golgota vărsat.

Spre mal privirea ne îndreaptă,
Speranță-i în lumină Sa,
Ea nu se stinge niciodată,
Și-n noapte o putem vedea.

Lumina care nu se stinge,
Coboară raze aurii,
Din soarele neprihănirii,
Ce odihnește-n veșnicii.

Lumina ei nu-i arzătoare,
Ea poate-ntruna vindeca,
Ea șterge lacrimile-amare,
Celor ce urcă Golgota.

E sfetnicul care conduce,
Și stelele spre răsărit,
Și luna spre apusu-i dulce,
Să iasă soarele trezit.

E harul care nu se stinge,
Ea drumul ploii-a pregătit,
Ea face iarbă sa răsară,
În timpul florii de-nflorit.

Este lumina care poartă,
Un chip de sus, din Dumnezeu,
Prin ea Cuvântul se coboară,
Ea mai coboară harul Său.

Lipsită nu e de putere,
E calea către locul sfânt,
Purtată-n brațele iubirii,
De Dumnezeu pe-acest pământ.
Amin