O poveste de viață
Aș vrea să scriu despre mine,
Despre pași grei și rari,
Despre zori ce par departe
Și nopți lipsite de stele-n zări.
Cu urcușuri de speranță,
Și coborâri până-n gol,
Dar mereu cu El aproape,
Steagul alb nu-l pun în sol.
Drumul n-a fost niciodată neted,
Nici pavat cu vis ușor,
Dar am mers, chiar și-n genunchi,
Pe-al credinței lung coridor.
Căci speranța este El,
Rădăcina ce mă ține,
Când furtuna dă năvală
Și nu știu ce-i rău, ce-i bine.
Floarea, dacă n-o vei uda,
Se ofilește-n tăcere,
Așa și sufletul meu
Are sete de mângâiere.
Este o poezie profundă, sinceră și foarte curată sufletește ,o mărturisire de viață, nu doar un exercițiu literar, împletind durerea cu credința într-un mod firesc, fără artificii forțate.