GÂNDURI DUPĂ PERIPEȚIA CU URȘII
Ne amăgim cu toții, ne credem bravi eroi,
Când va veni prigoana, vom pleca în convoi,
Sau poate câte unul sau grup mai mititel,
A mea experiență mi-a spus că mă înșel.

Ne-am delectat la munte, ca-n rai noi ne-am simțit,
Dar s-a cam sfârșit raiul când ursul a venit,
Ne-am ospătat și noi, s-a ospătat și el,
Am tras o spaimă mare, am fost ca un mișel.

Am stat și m-am gândit, profund am cugetat,
Și toată spaima noastră o lecție mi-a dat,
De viața pe pământ atunci o încheiam,
În cartea vieții sfinte eu, oare, mă găseam? ! ...

De va veni prigoana, război sau suferință,
Noi vom fugi la munte, ne trebuie credință,
Acolo este lupul și ursul are casă,
Să ne rugăm de acum să ajungem doar Acasă.

O spaimă am trăit, cu groază am privit,
Copiii mei, pot spune, intens totu-au trăit,
Aș vrea să se gândească, satana e un urs,
El luptă mișelește, căci este un intrus.
Emilia Dinescu