Te-ai dezbrăcat pe Tine Însuţi,
Ai dat jos haina de-mpărat,
Hlămida Ta dumnezeiască,
Şi-n chip de rob Te-ai îmbrăcat.

Şi Te-ai făcut cu noi asemeni,
Un trup firav, cu ochii blânzi,
Ca să împarţi la masă pâinea
Cu cei sărmani, goi şi flămânzi.

Ai fost găsit la-nfăţişare
Ca om, în firea de pământ;
Şi-nduioşat, o Doamne mare,
Ai stat cu oamenii de rând.

Deplin ascultător de Tatăl,
Până la moarte Te-ai smerit,
Şi încă moarte rea de cruce,
Ca Miel junghiat și răstignit!

Te-ai pogorât din strălucire
La noi, în hău-ntunecos,
Te-ai aşezat în sărăcie,
Ca un Copil timid, sfios...

Cuvânt sublim din veșnicie:
— În fânul moale aşezat!
Etern Stăpânitor a toate:
- Copil în scutece legat!

Lumină sfântă, nepătrunsă:
- Un chip cu zâmbet liniştit!
Măreaţă, sfântă-nţelepciune:
- Un Prunc în iesle ghemuit!

Stăpân şi Domnitor și Rege,
Atotputernic Creator,
Te-ai pogorât în lumea noastră
Smerit, ca rob al tuturor!

O, slavă Numelui Tău, Doamne,
Genunchii-mi plec 'naintea Ta!
Căci ai venit în lumea noastră
Să fii al nostru pururea!