Am obosit pe cale,
Mi-e sufletul sleit,
Cu inima zdrobită,
Alerg spre infinit.

Mă zbat în vremi venite,
O clipă nu mă las,
Eu știu... cu mine este,
Isus la orice pas.

Am obosit sub ploaia,
Cu stropii reci și goi,
Dar pasu-mi nu se-oprește,
Aleargă mai vioi.

Furtuna-mi obosește,
Urcarea spre-un loc sfânt,
Dar lupt până cât zile,
Avea-voi pe pământ.

Și nu privesc în urmă,
Când prigonirea-i grea,
Privesc spre jertfa sfântă,
Din dealul Golgota.

Pe el îmi urcă pasul,
Și-atunci când obosesc,
Povara când m-apasă,
Sub ea eu nu opresc.

Am obosit în lupta,
Suspin ce mi-a adus,
Putere-n ea îmi este,
Puterea lui Isus.

De mână El mă ține,
Ca să nu fiu răpus,
Nici harul veșniciei,
De mine nu-i ascuns.

Am obosit, dar dorul,
Ce-i foc în pieptul meu,
Mă face mai cu râvnă,
S-alerg spre Dumnezeu.

Sub norii ce se-adună,
Ades cu teama lor,
Sunt obosit, dar dorul,
Îmi dă aripi să zbor.

Mă obosește noaptea,
Din vremi ce-au poposit,
Dar sufletu-mi aleargă,
Spre noul răsărit.

Sub stele arzătoare,
O casă îmi zidesc,
Ce-și are temelia,
În loc Dumnezeiesc.

Am obosit, dar viața,
Un drum mi-a devenit,
Spre cele nesfârșite,
Din locul infinit.

Ți-ai revărsat iubirea,
Peste ființa mea,
Să mă ridic când lupta,
Să mă răpun-ar vrea.

Mi-ai dat și bucuria,
Ce mă conduce-n Rai,
De-ncetinesc pe cale,
Tu lângă mine stai.

Mă izbăvești de toate,
Căci mi-ai făgăduit,
Că nu mă lași vre-o dată,
Pe drumul ce-am pornit.

Spre brațele-ți întinse,
Privirea mi-ațintesc,
Mereu mă înconjoară,
Atunci când obosesc.

Îmi sunt ele-ajutorul,
La Tine ce-am găsit,
Îmi dau mereu putere,
Când sunt eu obosit.

Nu dormitez pe cale,
Păzesc porunca Ta,
Chiar dacă trec prin vale,
Mi-e desfătare ea.

O, Doamne, Domn al păcii,
Chiar dacă obosesc,
Cu-ntreaga mea ființă,
Îți spun... mult te iubesc.
Amin