De vrei s-ajungi unde-i senin
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 19/11/2025
De vrei s-ajungi unde-i senin,
În depărtata zare,
Acolo unde nu-i suspin,
Așteaptă cu răbdare.

În așteptare-ascultător,
Să fii întotdeauna,
De Cel ce va veni pe nor,
Ca să îți dea cununa.

De vrei s-ajungi unde nu sunt,
Nici lacrimi, nici durere,
Fii o lumină pe pământ,
Un soi de mângâiere.

Fii sare pentru cel ce-i trist,
S-aduci înviorare,
Să fii mireasmă pe pământ,
Ce numai cerul are.

De vrei s-ajungi unde apus,
Nu va mai fi vre-o dată,
Dă-i azi numai lui Dumnezeu,
Ființa, viața toată.

Cu dăruire să-i slujești,
Doar Lui întotdeauna,
De vrei s-ajungi să-l întâlnești,
Ca să îi dai cununa.

De vrei s-ajungi cu Dumnezeu,
Să dăruiești iubire,
S-alergi în timpul cel mai greu,
Cu dor de nemurire.

Să ai privirea doar în sus,
Sper ziua cea mai mare,
Căci iată vine, în curând,
Isus Hristos apare.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 22
Opțiuni