RUGĂCIUNEA CU GLASUL MEU

Ps. 142

Cu glasul meu strig către Domnul și-aștept al cerului semnal
Dar deocamdată el nu vine și eu mă lupt cu-al vieții val.
Mâhnit acum sunt pe cărare, o cursă răii mi-au întins.
Dar Domnul vede toate-acestea și va lucra din Necuprins.

La oameni nu mai am speranță, sunt un străin în fața lor
Chiar și prietenii mă lasă și cunoscuții din popor.
Și-atunci din nou eu strig spre Tine: ”Isuse, Domn și Dumnezeu,
Doar Tu știi viața mea mai bine și mă povățuiești mereu.”

Nu e ușor să rabzi prigoana când dreptul e de partea ta
Și oamenii ce te contestă sunt mai puternici decât ea.
De multe ori și noi asemeni cu prigoniri ne confruntăm
Și n-avem altă apărare decât spre ceruri să strigăm.

Psalmistul în final conchide că după binele de Sus
Veni-vor drepții ca să-l vadă în Numele iubit Isus.
Nu-i prea târziu să-ți vezi amicii cât timp aceștia mai trăiesc
Și să te bucuri împreună cu cei care la fel gândesc.