BUNĂTATEA ȘI CREDINCIOȘIA LUI DUMNEZEU

Ps. 117

Bunătatea-i slujitoarea dragostei lui Dumnezeu
Când murea Isus pe-o cruce pentru tot păcatul meu.
Și ca Tatăl să ne ierte chiar la ruga lui Isus
Vine ea, credincioșia, ca un argument în plus.

Bunătatea ne îndeamnă cu un glas prietenos
Să ne pocăim de răul ce l-am făcut lui Hristos.
Tatăl Își aduce-aminte de a Sa credincioșie
Când Isus plătea prin Jertfă vina noastră pe vecie.

Bunătatea ne arată Calea către Dumnezeu
Renunțând la eul nostru ce ne-a-ngenuncheat mereu.
Fie rugăciunea noastră ca un fel de Ghetsimani
Când lăsăm lumea și eul ca pe cei mai răi dușmani.

Cum Isus privea spre Tatăl renunțând pe veci la sine
Tot așa și noi să facem ca să scăpăm de rușine.
Să îmbrățișăm pe cale doar credincioșia Lui
Motivați de-a Sa iertare pe cărarea Raiului.

Bunătatea este semnul roadei Duhului din noi
Care nu ne părăsește până-n vremea de apoi.
Ne păstrează ca prieteni pe toți credincioșii buni
Printr-o bună mărturie de cântări și rugăciuni.

Iar rămânerea în Domnul, în credincioșia Sa,
Este o statornicie când apare ziua rea.
Ziua încercării noastre nu-i un faliment lumesc
Ci atunci se-arată-n fapte credincioșii ce iubesc,