ARIA CALOMNIEI

Ps. 120

Către Domnul strig în rugă pentru a primi răspuns
Într-o lume pervertită pe când Duhul Sfânt m-a uns.
Lumea nu vrea adevărul, pentru mulți e-un glas ciudat
Căci minciuna ascultată predispune la păcat.

Limba cea înșelătoare face victime mereu
Pe oameni să-i depărteaze de Isus, de Dumnezeu.
Ce ne poate da minciuna? Bogății fără valoare
Care nu-s decât gunoaie pentru lumea viitoare.

Vorba lumii e-o săgeată care-aprinde-un foc de paie
Și pe mulți clienți îi arde cu a urii vâlvătaie.
Un foc mic păduri aprinde și le face jar, cenușă,
Când primim vorbele rele care ne mai bat la ușă.

Un psalmist pe șleau vorbește și ne spune: ”Vai de mine!
Locuința mi-e prădată de eșec și de rușine.
N-am cui spune-a mea durere. Falși sunt toți amicii mei
Care m-au tot dus cu vorba în anii aceștia grei.”

Trist mi-e sufletul în mine într-o lume de nevoi
Când aud doar propaganda, propaganda de război.
Nimeni nu dorește pacea. Toți sunt gata de taifun,
Unde-s sfinții de-altădată? Astăzi nu-i niciunul bun.

Dacă eu vorbesc de pace leii sar asupra mea
Și privindu-mă cu ură să mă sfâșie ar vrea.
Doamne-n Tine mi-e speranța. Tu plătit-ai un preț greu
Ca să am eu astăzi pacea: pacea mea cu Dumnezeu.