LA TINE OCHII MI-I RIDIC
Ps. 123
Cu ochii inimii privesc
Măreața Ta descoperire.
Și stau tăcut și mă gândesc
Ce mare este-a Ta iubire.
Eu robul Tău, Isus, mă știu
Din fragedă copilărie.
Și lumea-mi pare un pustiu
De nu-mi dai Apa Ta cea vie.
Spre Tine, Doamne Sfânt, privesc
Să capăt iarăși îndurare.
Nădejdile se ofilesc
În lumea de dureri amare.
Să capăt un răspuns aș vrea
La mijlocirea mea curată.
Mă rog azi pentru țara mea
De oameni răi exploatată.
Mă rog Isus pentru români
Care nu știu ce-i mântuirea
Să nu mai fie răi, păgâni,
Ci ei să-Ți afle-n fapt iubirea,
Disprețul lumii suveran
E însoțit azi de batjocuri.
Distruge-l, Doamne, pe Satan
Cu planul său de stranii jocuri.
Ai milă Doamne și de noi,
De România carpatină.
Și scapă-ne Tu de nevoi
Ca să primim din cer Lumină!