Nu nouă, Doamne, ci doar Ție!...
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Pe aripi de psalmi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 18/11/2025
NU NOUĂ, DOAMNE, CI DOAR ȚIE! …

Ps. 115

Doar Ție Doamne îți aducem prinos de gând și închinare
Cu cât necazul ne apasă în lumea de dureri amare.
De ce s-ar bucura străinii că brațul Tău mai zăbovește
Să ne trimită ajutorul când presiunea lumii crește? ! ...

O întrebare rece vine și drept în oase ne pătrunde
Când toți dușmanii ne întreabă: , , Dar unde-i Dumnezeu? Răspunde! …”
Pe toate El le-nfăptuiește chiar de pe Tronul Său ceresc
Și-acum eu stau în rugăciune, și Îl ascult și Îl iubesc.

Toți idolii nu-s decât aur, argint ieșit din mâini de om
Nu merită nicio-nchinare cum scrie-n Deuteronom.
Au gură fără de vorbire, au ochi dar, vai, nu pot privi.
Ei n-au urechi ca să audă, nici mâini să poată pipăi.

Picioarele nu îi ajută să meargă cu un scop precis
Ca ei sunt toți făuritorii precum în Biblie stă scris.
Deci nouă nu ne mai rămâne decât să ne predăm acum
Lui Dumnezeu să ne conducă de azi pe-al vieții noastre drum.

Precum în Israel odată profeții lor le-au tot vorbit
Să ne întoarcem cu grăbire la Domnul care ne-a iubit.
Să-L binecuvântăm întruna căci El ne-a mântuit prin har
Și astfel nu ne este viața o alergare în zadar.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni