PĂRTĂȘIA CA LAUDĂ A DOMNULUI
Ps. 111
Voi lăuda mereu pe Domnul
Ca regele-psalmist David
Ca nu cumva să-mi fie somnul
Peste cântare ca un zid.
Să nu uit Doamne niciodată
Mărețele lucrări adânci
Prin care Tu, o, Sfinte Tată,
Mă urci mereu pe-nalte stânci.
Da, un noian de strălucire
Este mereu lucrarea Ta
Pentru întreaga omenire
Ca s-o primească dac-ar vrea.
Când în aducerile-aminte
Descoperim minunea Lui
Noi Îl iubim și mai fierbinte
Simțind parfumul cerului.
Domnu-a dat hrană în pustie
Celor care se tem de El
Ca în Hristos cu bucurie
Să-L vadă toți pe blândul Miel.
El izbăvirea ne-o trimite
Pentru-al Său veșnic Legământ
Când inimile fericite
Îl preamăresc prin rugi și cânt.
Teama de Domnu-i temelia
Înțelepciunii făr-apus
Care ne-aduce-Mpărăția
În care va domni Isus.