O, DE AR LĂUDA OAMENII PE DOMNUL!

Ps. 107.1-8

Bunătatea cea eternă cât e viața noastră ține.
N-o poți trece-n paranteză chiar dacă încerci, creștine.
Ea din zori te luminează și-ți împodobește viața.
N-o trata cu nepăsare, ci ascultă-i azi povața.

Ea-n Scripturi își are sediul și de-acolo ne vorbește.
Fericit e omul care pentru ea se pocăiește.
Și Îl laudă pe Domnul cât de grea i-ar fi povara.
Știe el că după iarnă vine ea și primăvara.

Răutatea lumii noastre n-o poate nicicând răpune
Cât timp omul stă de veghe și în post și-n rugăciune.
Bunătatea ne îndeamnă să respingem răzbunarea
Și spre cer neabătută noi să ne păstrăm cărarea.

Când mai suferim de foame sau de sete uneori
Să strigăm spre cer în rugă ca Samson plin de fiori.
Strâmtorarea grea când vine Domnul e și-atunci cu noi
Și ne scapă din necazuri, din ispite și nevoi.

Drumul drept din nou ne-așteaptă bunătatea s-o vestim
Ca să-i îndrumăm pe alții spre Noul Ierusalim.
Nu-i mai mare fericire să vezi oamenii salvați
Când prin pace și sfințire pot trăi oricând ca frați