Când vine dimineața
Autor: Valentin Popovici  |  Album: Pietricele (dintr-un ocol de nestemate)  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 12/11/2025
Când vine dimineaţa cu zorii luminoşi
N-auzi trosnind lumina cu pașii gălăgioşi;
Ci fin, pe nesimţite, se-aprinde în făclii
La orizont lumina, şi-ncet se face zi.

Secretul nu e-n zgomot, ci-n pasul liniştit,
Nu-n bombe şi obuze, ci-n spirit umilit;
S-a rupt catapeteasma de sus şi până jos,
Nu-n ţipătul Caiafei, ci-n jertfa lui Hristos.

Și azi în noi lumina o-aduce Dumnezeu,
Cu paşi de Miel în șoaptă, nu-n răcnete de leu,
Şi când din Evanghelii lumina te-a scăldat,
Deodată vezi că-i ziuă, Hristos a înviat!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 41
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni