— „Aruncaţi-i fără milă în cuptorul cel încins!
Să le piară îndrăzneala care astăzi i-a cuprins!
Iar cuptorul încălziţi-l chiar de şapte ori mai tare,
Să se facă toţi cenuşă, scrum, pentru neascultare.

Care dumnezeu mai poate să salveze pe Şadrac
Şi Meşac şi Abed Nego din al jarului cerdac?
Şi pedeapsa lor să fie pildă pentru orişicine
Ar mai îndrăzni vreodată să nu vrea să mi se-nchine!”

Aşa glăsuia porunca împăratului avar,
Peste ţări biruitorul, mândrul Nebucadneţar;
Dar nu cunoştea puterea Celui care dă răcoare
Dimineaţa-n stropi de rouă și-n zefir la înserare.
... I-au luat pe cei trei tineri, i-au legat ca snopi de grâu;
Şi i-a înghiţit văpaia flăcărilor fără frâu.
După-o vreme împăratul, încă agitat de ură,
S-a mai aplecat să vadă ce-a rămas din ei în zgură.

Dar pe vatra din cuptorul înroşit pentru evrei,
A văzut minune mare: Erau patru, şi nu trei!
Peste plita înfocată se plimbau ca-ntr-o grădină,
Iar al patrulea la faţă era fulger de lumină.

Şi-ascultaţi porunca nouă a-mpăratului semeţ:
— „Binecuvântat să fie Dumnezeul cel măreț!
Numai Lui să I se-nchine tot pământul, toată firea:
Nu e nimeni ca Iehova, care-aduce mântuirea!”