Cu sufletul în ceruri, cu trupul pe Pământ,
Cu candela aprinsă și într-un alb veșmânt,
Aștept să vină Domnul așa cum a promis
Că-și va lua Mireasa acasă-n Paradis.
Că va veni din slavă, pe nori, la miezul nopții
Și-astfel îmi voi lua zborul chiar de pe pragul porții
Spre cerul care-n beznă și nori e sigilat
Până veni-va ceasul atât de mult visat...
Dar greu mai trece timpul. . este târziu, e noapte
Iar orologiul veșnic de-abia, de-abia mai bate...
Îmi pare doar, sau, oare, și el a obosit?
Pare că și natura de tot a adormit...
-Mă doare așteptarea... credeam că vei veni
Mai repede din glorie... fără a zăbovi...
Și totuși, chiar de-i vremea, Tu încă zăbovești
Să Te cobori pe nouri din slăvile cerești...
Căci tot mai greu e-n beznă, sunt tot mai ispitit,
Iar luptele cu răul văd că s-au întețit...
Eu știu de ce Tu, Doamne, încă nu Te cobori
Ca să ne chemi acasă, la Tine, în splendori:
Ai încă haine albe, de nuntă pregătite,
Dar, cine să Te-asculte și să mai ia aminte? ...
Căci nu mai sunt fecioare gătite de zenit,
Ci ele dorm ca-n leagăn, nu doar c-au ațipit!
Eu știu că Tu, Isuse, ești plin de bunătate
Și-ai vrea de-i cu putință să le răpești pe toate!
Dar vremea e târzie și parcă tot mai multe
adorm somnul osândei, candelele-s pierdute... .
Te-ntoarce, căci e timpul, oh, nu mai zăbovi,
E-aproape miezul nopții, secundele-s târzii!
Mai sunt numai trei clipe până ceasul va bate,
Vestind că pe planetă suntem în miez de noapte!
Arată-Te scump Mire, Mireasa Ta e gata,
Vino, Doamne Isuse, Osana, MARANATA!