Mefiboșet la masa Împăratului

Astăzi... eu, Mefiboșet
De care Te-ai îndurat
N-ai privit la starea mea
Și la masă m-ai chemat

Eram gol și amărât
Cu picioarele atârnate
Un olog bătut de ploi
Și uitat în neagra noapte

Nu aveam un colț de pâine
Vântul haina-mi scutura
Pe o margine de drum
Petreceam viața mea

Cum să cred, și cum să sper
Că-ntr-o zi chiar Împaratul
Va trimite dregători
Ca să-i viziteze palatul

Dar, în vale se arată
O caleașcă lucitoare
Să mă poarte, căci știa
Că eu nu mai am picioare

Nu mă duc! Că nu-L iubesc
Ce să fac eu la palat
Am pe mine numai zdrențe
Sunt... atât de vinovat

Dar vorbind cu duioșie
Un om mic, un paj de casă
Vino, astăzi Împaratul
Vrea să stai cu El la masă

Eu? Să stau cu Împaratul
Cum așa? Cine sunt eu?
Doar un șchiop uitat de toți
Oropsit de Dumnezeu

Și luându-mă de brațe
Mă ridică ca pe-un ciot
Și mă pune în caleașca
Unde m-am chircit de tot

Mare forfota și zarvă
Când în curte am intrat
Căci mă aștepta la masă
Cel mai mare Împarat

Și mi-a dat cu mâna Sa
Pâine frântă de pe cruce
Și-un pocal cu sânge sfânt
Ce în mâna Lui straluce

În pocale de argint
Dalbe și stralucitoare
Pe Hristos îl proslăvim
Și e mare sărbătoare

Lacrimi mari de bucurie
Tot obrazul mi-a brăzdat
O! Mefiboșet ologul
Stă la masă de-Mparat Amin!