În fața Ta îngenunchează,
Mulțimea-n timpul azi ce-i greu,
Cu strigăte de disperare,
Te cheamă sfinte Dumnezeu.

În fața Ta se-nchină cerul,
Pământul este închinat,
În inimile ce-s zdrobite,
În taină Doamne ești chemat.

La Tine a găsit iertare,
Și ajutorul a găsit,
Azi omenirea ce aleargă,
Spre locul unde-ai biruit.

E vremea cernerii, din urmă,
Cuvântul Tău este vestit,
În colțurile aste-i lume,
Așa cum Tu ai poruncit.

În fața Ta stă azi mulțimea,
Care cu pietre arunca,
Pe dealul suferinței Tale,
Când înspre moarte te-mpingea.

Iertarea sfântă o așteaptă,
Căci Tu ești Doamne iertător,
Așteaptă clipa revenirii,
Spre cer așteapt-un ultim zbor.

Așteaptă clipa fericirii,
În care plânsetul va fi,
De-o cea mai mare bucurie,
Când zările vor străluci.

Pline de slava cea cerească,
Pline de dorul împlinit,
Căci va fi ziua cea mai mare,
Un început de infinit.

În fața Ta stă omenirea,
Cu glasul stins și obosit,
Sub harul mântuirii Tale,
Putere sfântă a găsit.

Atinsă de a Ta iubire,
Aleargă a te-ntâmpina,
Nimic în cale-i nu se pune,
Căci ținta ei... e slava Ta.

I-ai dres spărturile rămase,
Prin lucruri grele când trecea,
E preaiubita Ta mireasă,
Va moșteni ea Țara Ta.

Așteaptă azi nerăbdătoare,
Din zare-n slavă să revii,
Dar pan-atunci în față-ți Doamne,
Te-așteaptă jos... la căpătâi.
Amin