Trecând prin lume
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 15/10/2025
Trecând prin lume-am cunoscut, batjocoră, ocară,
Dar inima din pieptul meu, mi-a fost o primăvară,
Disprețul zid s-a înălțat, ca să mă pierd pe cale,
Dar eu din toate-am învățat, cum pot cânta în jale.

Trecând prin negura de vremi, am cunoscut amarul,
M-a șlefuit căci Dumnezeu, doar El este Olarul,
Prigoana ma-nrădăcinat, să nu mă smulgă vântul,
Căci temelia mi-a zidit, pe stâncă sus Cuvântul.

Trecând prin arșița de vremi, pustiul ce-nconjoară,
Am învățat cum să alerg, iubind ca prima oară,
Sub pietrele ce m-au rănit, am învățat iertarea,
Iertând lumină am primit, ca să zăresc eu zarea.

Trecând prin nopțile fierbinți, ce-s fără strălucire,
Am învățat să pot vedea, un scut ce-i din iubire,
Am învățat s-ascult un glas, nu șoaptele străine,
Ce-mpodobește noaptea grea, cu văi printre ruine.

Trecând prin încercări ades, am învățat zdrobirea,
Am învățat cum pot să lupt, să-mi răstignesc și firea,
Lucrarea Duhului cel Sfânt, a tot cioplit în mine,
În ea tăcere-am învățat, să nu fiu de rușine.

Trecând prin viața cu suspin, știu azi ce-i bucuria,
În urma mea pe drum rămân, și ura și mânia,
Un chip frumos de Dumnezeu, port astăzi cu mândrie,
Sunt un urmaș al Celui Sfânt, mă-ndrept spre veșnicie
Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 62
Opțiuni