Chiar de-ar fi prin valea morții
Ca să treacă pasul meu
Nu am teamă, e cu mine
Chiar și-n vale... Dumnezeu

Cu toiagul și nuiaua
Mângâie ființa mea,
Nu mă tem de rău, de vale,
Căci simt ocrotirea Sa.

Chiar de-ar fi prin strâmtorare,
Către cer ca eu să trec,
Oricât ea ar fi de mare,
Teamă n-am de-al ei înec.

Către mal de suferința,
Este dusă barca mea,
De Isus, Mântuitorul,
E la cârma ei în ea.

Chiar de-ar fi să gust suspinul,
Chiar de-amar aici va fi,
Unde-i lapte dar și miere,
Alergarea-mi va opri.

Focul dragostei divine,
Arde-n inimă de dor,
M-a atins cu fericire,
Duhul Sfânt, El e izvor.

Chiar de-ar fi să știu durerea,
Chiar de-n fața mea va sta,
Moartea cu a ei oștire,
Domnul e de partea mea.

El a biruit o luptă,
Pe Golgota ce s-a dat,
Ca să nu am astăzi teamă,
Să urc dealul ne-ncetat.

Chiar de-ar fi să cad sub cruce,
Înapoi nu voi privi,
Știu că umăru-și va pune,
Dumnezeu... oriunde-aș fi.

De-ar fi grea povara vieții,
Jos la cruce-oi părăsi,
Ca să pot mult mai în grabă,
Pe Isus a-l întâlni.

Pe oriunde-ar duce drumul,
În picioare eu voi sta,
Temelia mi-e pe stâncă,
Nu se poate clătina.

Mi-a zidit-o Creatorul,
Dumnezeul tuturor,
El alungă orice teamă,
Ca să am spre cer un zbor.
Amin