Neobosit mi-e sufletul pe cale,
Puterea sfântă-n toate m-a-nsoțit,
Iubirea Lui mă-nalță când prin vale,
Mi-e pasul... să nu pierd un infinit.

Un dor aprins în noapte mi-e lumină,
În inimă un cântec e-auzit,
De har ceresc cărarea mi-este plină,
Pe ea să nu fiu suflet obosit.

Neobosit mi-e sufletul în vale,
De Dumnezeu mereu sunt însoțit,
Pe braț biruitor pe ea mă poartă,
Iubirea... ce pe cruce s-a jertfit.

Un foc aprins mi-e dragostea în mine,
Mă poartă-n vise dincolo de zări,
Mă trece de prăpastia ce-i moartea,
Să nu fiu înghițit de-ntinse mări.

Neobosit mi-e sufletul când viața,
E grea și-apăsătoare uneori,
Iubirea Lui îmi luminează fața,
Să urc spre cer pe sunet de viori.

Nu mă doboară asprul timp al vieții,
În urma mea rămâne furios,
Căci am în față urma ce-a lăsat-o,
Isus, în orice luptă glorios.

Neobosit mi-e pasu-n alergare,
O țintă am, e Țara cea de sus,
Când greul se arată lângă mine,
Mi-e scut puterea sfânt-a lui Isus.

Frumoasă primăvară mă așteaptă,
Alerg neobosit mereu spre ea,
Pe aripi de iubire mă înalță,
Isus, ca să ajung în Țara Sa.
Amin