Trecând prin văile zdrobirii,
Eu foarte multe-am învățat,
Că nu stă în puterea firi,
Să fii un fiu de Împărat,
Caci mai întâi e dezbrăcarea,
De omul vechi si de pacat,
Apoi Hristos va fi în tine tine,
Să poți a fi fiu de-Mparat.

Am învățat că umilința,
Este valoarea lui Isus,
Este-o comoară prețuită,
E calea către făr-apus,
Am învățat că ascultarea,
Lumină poate ea a fi,
Am învățat că prin zdrobire,
Oriunde poți doar străluci.

Trecând prin văile-ncercării,
Eu foarte multe-am învățat,
Am învățat ce e răbdarea,
Ce modeleaz-un vas curat,
Am învățat că aplecarea,
Te poate trece de-orice val,
Am învățat că-naintarea,
Te poate duce la un mal.

Am învățat că bucuria,
Se naște-n lacrimi ce-s fierbinți,
Am învățat graiul tăcerii,
Îi definește pe cei sfinți,
Am învățat ce-i frumusețea,
În lumea ce-i atât de rea,
Găsit-a fost de-a mea ființă,
Acolo jos... la crucea Sa.

Trecând prin văi întunecate,
Am învățat că să privesc,
Spre steaua răsărit-odată,
Spre Mielul sfânt Dumnezeiesc,
Spre jertfa sfântă de pe culme,
Spre suferința ce-a-ndurat,
Să pot vedea mereu lumina,
Prin moartea Lui ce a lăsat.

Prin stropi ce umezeau pământul,
Uscat de groaza ce-a văzut,
Când pentru mine sus pe cruce,
Ștergea cu sânge-al meu trecut,
Am învățat că cel mai tare,
De Domnul eu am fost iubit,
El pentru mine-a dat popoare,
Ca să fiu astăzi mântuit.

Trecând prin văile ce-s pline,
De suferințe și dureri,
Am învățat să-mi trec privirea,
De nori... înspre albastre zări,
Am învățat cântarea nouă,
Din zori de zi s-o cânt mereu,
Am învățat ce-i mulțumirea,
Chiar și atunci când este greu.

Am învățat... nimic vre-o dată,
Nu poate-aici a mă-mplini,
Am învățat că împlinirea,
Numai în ceruri poate fi,
Un ucenic sunt azi în viață,
Iar viața-mi este cu folos,
În școala suferinței mele,
Sunt ucenicul lui Hristos
Amin