Să fiți cele cinci fecioare
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 15/10/2025
Să fiți cele cinci fecioare,
Pregătite de-nălțare,
S-aveți candelele pline,
Iată Mirele apare,
Se va umple-atunci de slavă,
Zarea-n ziua cea mai mare,
Ziua plină de lumină,
Ziua cea de sărbătoare.

Haina s-o aveți curată,
Fără zbârcitură, pată,
Strălucită ca un soare,
Ca mireasa ce-și așteaptă,
Pe Iubitul său să vină,
Plin de slava Lui divină,
Când va fi la cer răpirea,
Unde va domni... iubirea.

Untdelemn s-aveți întruna,
Să puteți primi cununa,
Se aude și strigarea,
E aproape azi intrarea,
În Ierusalimul care,
Într-o zi de sărbătoare,
Își va-mbrățișa mireasa,
Care este azi... aleasa.

Fiți fecioare pregătite,
Ca și cele chibzuite,
Voi nu știți când va apare,
Mirele la sărbătoare,
S-aveți fețele senine,
Ca și clipele divine,
Cum e crinul doar în floare,
Gata fiți, Mirele-apare.

Nu mai zăboviți prin vale,
Pasul să n-aveți agale,
Să urcați fără-ncetare,
Vine preaiubitul Soare,
Ve-ți sfârși călătoria,
Ve-ți cunoaște veșnicia,
Voi întruna să fiți gata,
Vine Domnul... maranata.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 42
Opțiuni