Semnul pocăinței noastre, în trăire să ne fie,
Să slujim întotdeauna, plini de Duh... și bucurie.

Să se vadă-n noi lumina, să se vadă Dumnezeu,
Minunata Lui lucrare, care-i doar prin Duhul Său.

Semnul pocăinței este, în ce astăzi dăruim,
Celui care ne greșește, cât pe el noi îl iubim.

Este-n vorba ce e scoasă, când prin văi ne trece pasul,
Unde-n ea ne e privirea, unde-n ea ne e popasul.

Semnul pocăinței sfinte, este-n ce lăsăm în urmă,
Urma lumii pieritoare? , sau e urma cea de turmă.

Care tace-n suferință, ascultând de glasul Său,
Pocăința e pe urma, ce-a lăsat-o Dumnezeu.

Semnul ei e umilința, când cei răi ne prigonesc,
Semnul ei este tăcerea, pietrele când iar lovesc.

Semnul ei e bunătatea, dar și dragostea de frați,
Este ea lângă orfanii, ce de noi nu sunt uitați.

Sa lăsăm în urmă semnul, pocăinței pe pământ,
Drumul către Țara sfântă, drumul către locul sfânt.

Să lăsăm mireasmă sfântă, o lumină noi să fim,
Sa se vadă numai slava, Celui care îl slujim.
Amin