Sub o mai mare prigonire,
Mă însoțește Dumnezeu,
Prezența Lui mereu e vie,
Atunci când este cel mai greu.

Sub loviturile de pietre,
E harul mai îmbelșugat,
Sub ele își trecuse pasul,
Cândva un mare Împărat.

Sub stropii reci de ploaie lungă,
La pieptul Său m-adăpostesc,
Din inimă pornește cântul,
Îi cânt iubirea ce-o trăiesc.

Nu poate ploaia ca să stingă,
Un foc în mine ce-i aprins,
E flacăra iubirii sfinte,
E dragostea Celui ne-nvins.

Sub guri ce-s pline de ocară,
Înaintez privind în sus,
Căci fericirea cea mai mare,
E pentru mine El... Isus.

Puterea Lui seacă izvorul,
Din care sunt batjocorit,
Să-mi fie lin sub ceruri zborul,
Chiar dacă sunt cel prigonit.

Sub mâini întinse cu mânie,
M-aplec să trec mult mai ușor,
În aplecare-i izbăvire,
De pace este ea izvor,
Găsesc în ea și-acea lumină,
Ce stinge noaptea-n ceas târziu,
Ea mă conduce spre ieșire,
Când drumul este greu... pustiu.

Nu mă oprește la răscruce,
Nici deznădejdea căci eu sunt,
Un fiu din Dumnezeul slavei,
Cu El am azi un legământ.

Uniți în dragostea cerească,
În luptă un-am devenit,
El lupt-atunci când pasu-mi este,
Pe cale-adesea-i obosit.
Amin