Îmi este-atât de dor de ceruri,
De soarele strălucitor,
Ca să conduc-a mea ființă,
La apa vie din izvor.

Mi-e dor de steaua ce odată,
Pe cer senin a strălucit,
Mi-e dor vremea fără plânset,
Să uit de tot ce-am suferit.

Mi-e dor de ziua când din ceruri,
Pe nor va reveni Isus,
Să ne-nălțăm spre Țara-n care,
Nu va mai fi nici-un apus.

Va răsuna un cânt sub soare,
De biruință el va fi,
Iar eu în zbor spre nemurire,
Cu Salvatorul meu voi fi.

Mi-e dor să stau la-ntinsa masă,
În locul veșnicei iubiri,
Acolo va domni iubirea,
În ea vor odihni martiri.

În ea vor fi acei ce viața,
Și-au daruit-o doar slujind,
Prin valea umbrei fără soare,
Mereu spre cer înaintând.

Îmi este dor de primăvara,
Ce niciodat nu va sfârși,
De adierea-i răcoroasă,
De flori ce nu vor vesteji.

De locul fără de durere,
De locul fără lacrimi, plâns,
Să cânt în corul cel de îngeri,
Și dorul meu să fie stins.

Ah cât mi-e dor de-acea privire,
Spre ceruri care doar privea,
Pe crucea grea când pentru mine,
Să fiu salvat, Isus murea.

Mi-e dor de Patria cerească,
De casa mea din veșnicii,
De străzile ce-s aurite,
Să fiu doar plin de bucurii.
Amin