Cu mulțumiri în inimi
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 15/10/2025
Cu mulțumiri în inimi, cântând lui Dumnezeu,
Sub cruce în tăcere, să-naintăm mereu.

Un cântec să ne fie, cărarea pe pământ,
Spre slava Celui care, e viu... El este sfânt.

Cu fapta ce vom face, să fie doar frumos,
Ca să se vadă-n toate, puterea lui Hristos.

Supuși cum se cuvine, să îl urmăm mereu,
În ascultare sfântă, numai pe Dumnezeu.

Din inimă slujirea, doar Lui să-i dăruim,
Să strângem pentru ceruri, pământul cât pășim.

Ca unii ce la capăt, răsplată vor primi,
Ce minunată clipă, ne-așteaptă când va fi.

Va fi cu blândul soare, ce-i fără de apus,
Se va vedea în zare, doar slava lui Isus.

Cu zboruri ce la ceruri, atunci s-or înălța,
Spre Patria iubirii, cu toții vom vedea.

Să fim în pregătire, de ceruri alipiți,
De calea păcătoasă, să fim noi despărțiți.

Mireasa cea aleasă, de Dumnezeu va fi,
Atunci împodobită, cu ce va suferi.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 37
Opțiuni