În casa noastră e o lume,
De visuri şi de frumuseţe:
Atâtea lacrime duioase,
Şi-atâtea zâmbete pe feţe...

Din zori de zi pân' la-nnoptare,
Trăim o dulce liturghie,
La fiecare pas o slujbă
Cu doruri după veşnicie.

La înserat când ne adună
Iubirea-n vatră laolaltă,
Pe feţe străluceşte slava
Din lumea Domnului cealaltă.

Când ne pornim într-o cântare
Se leagănă cu freamăt plopii,
Și cântă razele de soare,
Şi norii-n plâns coboară stropii.

Un duh înalt de-nchinăciune
În inimi prinde să tresară
Când Sfânta Carte o citeşte
Câte-un bunic cu vorbă rară.

Şi câte-un ţânc mai vrea să spună
Pe dinafară Psalmul unu',
Dar ceilalţi sar cu toţi deodată,
Și numai psalmi e tot cătunu'.

Am învăţat să-I dăm mărire
Lui Dumnezeu în orice stare,
Că-s flori pe lângă drum sau vrejuri,
Că-i nor sau soare pe cărare.

Şi când îngenunchem pe vatră
În rugăciunile sublime,
Parcă la noi coboară Cerul
Cu îngerii din înălţime.

În Tine, Doamne-avem credinţa,
Şi-n Tine pacea ne rămâne
Când ne e masa-mbelșugată,
Sau n-avem nici un drob de pâine.

Şi-ntr-un târziu un „Tatăl nostru”
Îl spunem toţi cu voce tare,
Ca freamătul duios de codru,
Ca flacăra de lumânare.

Deschidem ochii în trezire,
Înlăcrimaţi cu stropi de rouă;
Şi ne uităm unii la alţii,
Cum am vedea o lume nouă.

Din valea sfintelor speranţe,
În ceasul serii la altare,
Ne-am umplut inima cu doruri
După Cetatea viitoare.

E-aici acasă, o mireasmă,
Parfum din Ţara Fericirii;
E-aici Isus, — şi ne ajunge —
Cu noi e Regele iubirii!

... În casa noastră e o lume,
De visuri şi de frumuseţe...
Atâtea lacrime duioase,
Şi-atâtea zâmbete pe feţe...