Port două coşuri zi de zi,
Oriunde-n viaţă m-aş găsi:
Un coş cu laude și cântări,
Cu har şi binecuvântări;
Iar altu-n care tot adun
Necazurile de pe drum.

Am pus în coşuri ne-ncetat
Tot ce-am găsit şi-am căpătat:
Într-unul, florile de crin
Cu harul cerului senin;
Şi-n celălalt, câte-un necaz,
Cu lacrima de pe obraz.

Dar am simţit parcă mereu,
Unu-i uşor, şi-altul mai greu!
Şi-atunci am întrebat târziu,
Care e taina ce n-o ştiu?
Cum de e coşul meu cu har
Mai greu decât cel cu amar?

Şi Dumnezeu mi-a explicat
Că-n fiecare zi a luat
Din coşul cu amărăciuni
Tot ce i-am dat în rugăciuni;
Şi-a pus apoi în celălalt
Un dar mai sfânt şi mai înalt!