Durerea mi-e muza...
Frumosul cel ascuns,
Izvor de cuvinte născute-n tristeți,
În nopți prea târzii,
Prea crude, prea reci dimineți.

Un murmur de șoapte
Spus cuiva,
Un „a Dieu” curgător,
Din suflet se revarsă un izvor,
O rugă cu cuvinte uscate,
Când cerul le udă cu lacrima lui,
Când încă mai poți cuiva să-i mai spui

Ce doare... ce nu a trecut...
Sub coastă mai stă încă dorul tăcut
Și așteaptă, și bate din nou, și din nou.
E inima ta și un ecou.

E golul acela de la-început,
E lipsa de care nu ai știut,
E visul ce încă nu s-a împlinit...
Chemarea cuiva... ce mult te-a iubit...

El ascultă, tace și așteptă
Să vrei, să-ntelegi, să-L accepți
Durerea e o cale prin care apoi fericire primești...