Unde-aş mai găsi, Isuse, fericire ca la Tine,
Când de jos, din groapa morţii, mă ridici la slăvi divine...
Când, după ce alţii-n groapă m-au lovit cu pumnii strânşi,
Tu Te-apropii să mă mângâi, şi îmi ştergi obrajii plânși?

Unde-aș mai găsi, Isuse, un izvor de apă vie,
Ca la Tine, Stânca vieţii, clocotind de bucurie...
Când pustia cea uscată mă sleiește de puteri,
Şi Tu îmi deschizi Elimul ca umbrar de palmieri?

Unde-aș mai găsi, Isuse, ca la Tine izbăvirea
De săgeţile urgiei care poartă nimicirea...
Când în crăpătura stâncii, între arşiţă şi chin,
Mă ascunzi în ceasuri grele, să mă odihnesc puţin?

Unde-aş mai găsi, Isuse, o iubire-aşa de sfântă
Ca iubirea Ta sublimă, care mă binecuvântă...
Când în noaptea întristării, Tu îmi dai cântări târzii,
Şi cu îngerii-mpreună, uşor, lângă mine vii?

Unde-aș mai găsi, Isuse, haruri nemaiauzite,
Înălţări din slavă-n slavă, desfătări preastrălucite...
Ca atunci când ochii-aceștia Faţa Ta o vor vedea,
Şi pe străzile de aur, sus în Cer mă vei lua?