Sunt fiul ce se-ntoarce din mlaștini şi zăvoaie,
Din căile pierzării, din șanțuri şi gunoaie;
Iar Tu, slăvit Părinte, îmi ieși plângând 'nainte,
Şi-mi cazi la piept în hohot, şi mă săruţi fierbinte!

Sunt fiul care-ntruna Ți-am risipit averea,
Şi Ţi-am adus rușinea, şi chinul, și durerea;
Iar Tu, cu-mbrăţişarea cea caldă a iubirii,
Îmi dai o haină nouă, mantaua izbăvirii!

Sunt tot murdar şi lânced, în zdrenţe și mizerii;
Iar Tu îmi pui în deget inelul înfierii!
Şi-n loc de-amar și jale, în loc de praf şi zgură,
Îmi dai comoara scumpă de har fără măsură!

Mă-ntorc desculţ acasă, murdar, un fără-minte;
Şi Tu pui să-mi aducă o nouă-ncălțăminte.
În loc de-o viaţă goală, mi-o dai pe-a Ta deplină!
Şi-n loc de ani-risipă, îmi dai Tu ani-lumină!

Sunt fiul din gunoaie, mă-ntorc — gunoi — acasă;
Iar Tu, de bucurie, dai pentru mine-o masă,
Cum n-a mai fost vreodată, ospăț aşa de mare,
Şi chemi la el să vină tot Ceru-n sărbătoare!