Să fii aproape de Împărăţie,
aproape de cel mai înalt destin,
și totuși să rămâi așa departe
de slava vieţii harului divin...
Să nu mai poţi cuprinde niciodată,
cu ochii tăi al gloriei Palat!
Ce trist: ai fost chiar lângă Poarta Vieţii,
dar n-ai intrat, n-ai vrut...
Şi nu-i păcat? !

Să fii strivit de valurile morţii,
de negura furtunii să fii prins...
Şi să te-ajungă Barca de salvare,
şi Braţul lui Hristos să-ţi fie-ntins,
dar să-l respingi, să nu vrei mântuirea,
și să rămâi în valuri cufundat...
Când ai fi fost salvat atât de simplu,
te-ai încăpățânat...
Şi nu-i păcat? !

Să ţi se dea o cinste fără seamăn
în necuprinsul mare univers,
să vină soli regești cu graţierea,
să-ţi spună că zapisul a fost şters
și că-Mpăratul dă o masă mare,
la care eşti şi tu cu drag chemat.
Iar tu, de Dumnezeu fără să-ţi pese,
respingi chemarea Lui...
Şi nu-i păcat? !

Să fii aproape de Mântuitorul,
dar să nu vrei să-I dai inima ta;
Să fii chemat de Duhul Sfânt la viaţă,
dar tu să-alegi hidoasa moarte rea;
Să-auzi cum Evanghelia îţi spune
că tot trecutul tău a fost iertat,
și totuşi, să alergi către Gheenă,
pierdut în veci de veci...
Şi nu-i păcat? !

Să fii chiar lângă Uşa Îndurării,
numai un pas şi peste prag să treci...
Să fii de Paradis aşa aproape,
şi totuși să rămâi afară-n veci!
Să guşti din roada Ţării Preaslăvite,
dar să nu intri-n ea, să fii salvat...
La prag de Rai, dar, vai!
Rămas afară, în veşnicul blestem...
Şi nu-i păcat? !

O, vino azi! De ce refuzi chemarea?
De ce respingi eternele comori?
Slăvitul Tată, iată, pentru tine,
un cer întreg l-a-mpodobit cu flori!
Ţi s-a făcut o cinste fără seamăn,
să-ajungi ce niciodată n-ai visat:
- Moştenitorul Regelui Măririi...
Oare-L poţi refuza? ...
N-ar fi păcat? ...