În pustie? Cine-ar spune
Că se poate, sub arșiţă
Din nisipuri, o mlădiţă,
Să-și adune-o coroniţă,
Albă, fină, o minune!

Dintr-un cactus, ce splendoare!
În căldura nemiloasă,
Planta lâncedă, ţepoasă,
Îşi înalţă cuvioasă
Florile ei către soare.

— Dar de unde ai tu apă,
În deşertul cu dogoare,
Că în juru-ţi totul moare
De zăduf ca din cuptoare,
Iar pământul tot se crapă.

— Nu-i filozofie mare:
Orişicât de cald să fie,
Rădăcina mea sub glie,
Află chiar şi în pustie,
Apa cea răcoritoare.

— Floare albă, tu mă-nvaţă
Să nu murmur pe cărare,
Ci în orice încercare,
Eu să ştiu că Domnul are
Har și pentru mine-n viaţă!