Purtat-ai spinii pe-a Ta frunte,
Sub bicele ce te-au lovit,
Din Tine sângele se scurse,
Pe cruce când te-au răstignit.

Tăcut răbdai ascuns calvarul,
Pe dealul care te-a urcat,
Pe culmea lui să mori în chinuri,
Când pe nedrept te-au condamnat.

Cu fața plină de sudoare,
O, Doamne Tu doar ai tăcut,
Iubirea Ta azi să ne fie,
În orice-mprejurare scut.

Privirea-ți blândă și duioasă,
Spre cer mereu ea a privit,
În lupta grea cu-ntreg văzduhul,
Tu pentru noi ai mijlocit.

Ducând o cruce-apăsătoare,
La noi mereu Tu te-ai gândit,
S-avem în cerul Tău o casă,
Cu soare doar în răsărit.

Povara grea ai ridicat-o,
Mai liberi noi ca să zburăm,
Prin rănile cele din palme,
Ne-ai dat puteri să-naintăm.

Umil sub ploaia de ocară,
În ceruri numele ne-ai scris,
Scuipat, bătut fără de milă,
Un drum spre viață ne-ai deschis.

Lumina feței Tale Doamne,
Ce nu se stinge niciodat,
Ne luminează azi cărarea,
Spre infinitul Tău Regat.

Prin jertfa Ta o nemurire,
Ne-ai dat iubite Dumnezeu,
Privind spre noi urcai calvarul,
Nu ai privit la greul Tău.

Cu-o minunată bogăție,
Murind pe noi ne-ai înzestrat,
Să strălucim la revenire,
Cu sânge sfânt Tu ne-ai spălat.
Amin