Aprinde flacăra credinței,
Și crede în puterea Sa,
Credința-i ancoră-n furtună,
Cu ea furtuna nu e grea.

E adăpost în vremea care,
Cu încercare a sosit,
Credința este doar putere,
Puterea celui obosit.

Credința este vindecare,
Ridică pe acel căzut,
La o răscruce-ntotdeauna,
Ea este noul început.

Lumină-n noaptea fără teamă,
Răcoarea vremii din pustii,
Credința este calea păcii,
E drumul către veșnicii.

Aprinde flacăra iubirii,
În pieptul tău s-o porți mereu,
Iubirea-i floarea veșniciei,
Udată doar de Dumnezeu.

Izvorul ei e veșnicia,
Setos să fii mereu de ea,
Răcoarea ei aduce viață,
Ce nu se poate termina.

E raza vie de lumină,
Când negura se-așterne iar,
Cu ea și noaptea e senină,
Căci dragostea n-are hotar.

La umbra ei găsești popasul,
Ce-l poate-ntruna oferi,
Așează-te sub ea o clipă,
Vre-o dată nu vei obosi.

Aprinde flacăra nădejdii,
Și nu privi o clipă-n jos,
Nădejde-aduce biruință,
Vei fi cu Domnul glorios.

Alungă umbrele în noapte,
Să vezi al zilei răsărit,
Cine nădejde-n viață are,
El singur nu-i, nu-i părăsit.

Să ardă flacăra speranței,
S-aștepti o zi ce va veni,
O zi în care cu Iubirea,
În zbor spre ceruri tu vei fi.

În rătăcirile viclene,
Tu nu vei fi sperând mereu,
Speranța este o putere,
Să poți răzbate timpul greu.

Aprinde flacăra în care,
Să arzi de dor de Dumnezeu,
De locul străzilor de aur,
În care nu va mai fi greu.

Un dor de zilele cu soare,
De primăveri fără sfârșit,
De dor de Patria cerească,
Care va fi un infinit.
Amin