Prin credință este calea, care are un sfârșit,
Unde este numai soare, unde totu-i infinit.

Prin credință-i alergarea, către cer... spre Paradis,
Numai prin credință este mântuirea... este scris.

O lumină strălucită, prin credință poți vedea,
Care strălucește-n noapte, dar și-n vremea cea mai grea.

Vântul poate să se-opreasca, de te-ncrezi în Dumnezeu,
Prin credință ai putere, ca să urci pe apogeu.

Prin credință izbăvirea, poate ea oricând veni,
Biruința prin credință cel ce crede-o va primi.

Mâna care-a fost strapunsă, ajutor va coborâ,
Când ispita este mare, planul îi va doborâ.

Prin credință se coboară, un Cuvânt ce-i viu de sus,
El aduce alinare, căci Cuvântul e Isus.

El deschide și morminte, morții poate învia,
Doar credința este arma, lupta când este prea grea.

Dragostea de sus coboară, prin credință doar... mereu,
Căci iubirea e o taină, taina este Dumnezeu.

Și a Lui credinciosie, este până la sfârșit,
Cine crede e de Domnul, cel ales... cel mântuit.

Prin credință și pustiul, poți să îl străbați ușor,
Credincioșilor le este prin pustiu Domnul izvor.

El setoșilor da apă, celor ce-s flămânzi... cuvant,
Celor ce-s sleiți... putere, celor obosiți... avânt.

Căci așa este lucrarea, ce o face Dumnezeu,
Este ea doar prin credință, tot prin ea... nu este greu.

Poate dealul ca să urce, poate-adâncul a urla,
Neclintit e credinciosul, el nicicând nu va cădea.
Amin