De-aș ști calea suferinței,
Să rodesc mereu aș vrea,
Ca să port în cer cununa,
Care nu se va usca.

De-aș urca mai sus calvarul,
Eu pe el nu voi opri,
De îi voi cunoaște-amarul,
Doar spre ceruri voi privi.

De-aș răbda dureri cumplite,
Mai aproape eu voi sta,
De Isus, de calea sfântă,
Chiar dureri de-oi îndura.

De voi flămânzi de pâine,
Din cuvânt mă voi hrăni,
În el viață și putere,
Totdeauna voi găsi.

De mă va lovi mulțimea,
Eu mereu doar voi cânta,
Cântul meu răzbate norii,
Domnul mă va alina.

Harul Său dă vindecare,
Harul Său este alin,
El închide orice rană,
Șterge chiar orice suspin.

Minunată e urcarea,
De mână cu Dumnezeu,
Oricât ea ar fi de mare,
Doar cu El nu este greu.

El îmi netezește calea,
Ca să pot mereu urca,
Către Țara de lumină,
Este ea și Țara mea.

Chiar de-oi plânge-n vale-adâncă,
Să mă-ntorc eu nu doresc,
După vale mă așteaptă,
Al meu Mire sfânt... ceresc.

Dincolo de cele grele,
Bucurie am mereu,
Căci în mine înflorește,
Roada cea din Duhul Său.
Amin