Cântați dorurile mele
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 02/09/2025
Cântați dorurile mele,
Lângă ape cristaline,
Nu opriți nicicând cântarea,
Care poate să aline,
Suferința arzătoare,
Și durerile din ea,
Voi cântați întotdeauna,
Nu tăceți în vreme grea.

Focul vostru să se vadă,
Până dincolo de glii,
Până dincolo de soare,
Chiar până în veșnicii,
Nu vă stingeți când iar mare,
Se ridică cu-al ei val,
Voi să-mi îndreptați privirea,
După dincolo de mal.

Stați de mine mai aproape,
Și să nu vă-ndepărtați,
Să mă țineți treaz în noapte,
Și mereu mie să-mi dați,
O dorință mult mai mare,
De-a lupta pân-la sfârșit,
Stinse voi să fiți de clipa,
De-nceput de infinit.

Fiți cu mine mai duioase,
Să mă alinați mereu,
Și mereu să îmi conduceți,
Gândul doar spre Dumnezeu,
Cântați dorurile mele,
Și de jale, și de dor,
Numai pe-ale voastre aripi,
Vreau să mă înalț în zbor.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 15
Opțiuni